Sfarsit crestinesc vietii noastre
Dupa ce credinciosii canta Heruvicul, iar preotul savarseste vohodul cu Cinstitele Daruri, acesta din urma aseaza Darurile pe Sfanta Masa si rosteste ectenia cererilor, numita si "ectenia punerii inainte". In cadrul acestei ectenii, preotul si credinciosii cer lui Dumnezeu si urmatorul lucru: "Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace, si raspuns bun la Infricosata Judecata a lui Hristos, sa cerem. Da, Doamne!"
"Moartea nu este un rau absolut, care trebuie amanat cu orice pret, nici viata biologica nu este un bine absolut, care trebuie prelungit cu orice pret. Moartea spirituala este raul absolut, de care trebuie sa ne ferim, si viata spirituala este binele absolut, care trebuie dobandit" (Jean-Claude Larchet).
Ca sfarsitul nostru sa fie "crestinesc", trebuie sa sfarsim asa cum vrea Dumnezeu sa se sfarseasca cei ce sunt ai Lui, adica in Credinta lucratoare, in Iubire vie si uniti cu Iisus Hristos. Sfarsitul este "crestinesc" indiferent de modul in care se petrece, atata timp cat cei in cauza sunt uniti cu Mantuitorul Iisus Hristos, atat prin viata lor, cat si prin impartasirea cu Sfintele Taine.
Sfarsit crestinesc vietii noastre
Sfarsitul vietii noastre este clipa din care noi nu mai putem face nimic pentru noi insine, de atunci incepand Vesnicia, fiecare primind rasplata cuvenita. Numai rugaciunile Bisericii ne mai pot mangaia sau ajuta, dupa caz. Pentru aceasta, nu conteaza in ce mod trecem acest prag de Taina, spre viata cea vesnica, ci in ce stare.
Nici varsta, nici modul in care murim nu sunt hotaratoare, ci numai starea in care ne aflam in acel moment. Numarul anilor nu influenteaza decisiv starea sufleteasca si mostenirea cea vesnica, ci numai modul vietuirii noastre, in Hristos ori departe de El. Astfel, cel pacatos poate trai sute de ani, tot in pacate, pe cand cel cuvios poate trai foarte putin, insa in cuviosie.
Toti oamenii isi doresc "o moarte buna", intelegand ca aceasta sa vina la batranete, fara suferinta si teama. Cu toate acestea, numai Dumnezeu Iubire stie ce moarte este "mai buna" fiecaruia, adica "mai spre mantuire".
Cand un oarecare Lazar din Betania era bolnav, surorile sale s-au intristat si au trimis vorba la Iisus. Afland cele despre Lazar, Mantuitorul a spus: "Aceasta boala nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu sa Se slaveasca" (Ioan 11, 4). Vedem cum exista boli "spre moarte" si boli "spre slava lui Dumnezeu", acestea din urma fiind mantuitoare.
Sfarsituri "crestinesti" sunt si cele amintite de Sfantul Apostol Pavel, cand zice: "Unii au fost chinuiti, neprimind izbavirea, ca sa dobandeasca mai buna inviere; altii au suferit batjocura si bici, ba chiar lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, au fost pusi la cazne, au fost taiati cu fierastraul, au murit ucisi cu sabia, au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, lipsiti, stramtorati, rau primiti. Ei, de care lumea nu era vrednica, au ratacit in pustii si in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului" (Evrei 11, 35-38). Peste toate acestea sta cuvantul Psalmistului, care zice: "Scumpa este inaintea Domnului moartea cuviosilor Sai" (Psalm 115, 6).
Este greu insa ca, atata timp cat nu avem mintea luminata de Har, sa intelegem purtarea de grija a lui Dumnezeu si ratiunile ascunse in anumite intamplari din viata noastra. Oricat de greu ne-ar fi, sa rostim si noi, intotdeauna, impreuna cu Mantuitorul Iisus Hristos: "Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu!" (Luca 23, 46). Sa-L lasam pe Dumnezeu sa ne mantuiasca, precum numai El stie.
